Selecteaza limba

Dan-Alexandru Sitaru

Law Office - Bucuresti, Romania

Calea Dorobanți, nr. 134-138,
bl. 11, sc. B, etaj 1, ap. 34, sector 1,
București, cod poștal 010578

tel: +40 744 355 586
fax: +40 212 305 450

office@sitaru.ro

FACEBOOK | TWITTER

Domenii de activitate

Consultanţă de specialitate în alte domenii

Cabinetul oferă consultanţă de specialitate în următoarele domenii conexe specializării avocaţilor noştri:

a) Dreptul familiei, mai ales consultanță, asistență și reprezentare juridică în materia divorțului; partajului; încredințării copiilor minori; stabilirii și modificării pensiei alimentare; obligațiilor de întreținere și programului de vizitare a minorului; stabilirii sau tăgadei paternității copilului din căsătorie sau din afara acesteia; adopției; decăderii părintelui din drepturile părintești; mediere conflicte și conciliere.

b) Dreptul mediului, cu precădere consultanță și asistență în obținerea avizelor și autorizațiilor de mediu; asistență pentru contestarea proceselor-verbale întocmite de către comisarii Gărzii Naționale de Mediu; consultanță și asistență în materia obținerii și comercializării certificatelor verzi; consultanță și asistență în întocmirea raportărilor obligatorii de mediu; reprezentare în relația cu autoritățile competente de mediu; consultanță, asistență și reprezentanță juridică în probleme legate de protecția mediului.

c) Aspecte civile şi comerciale în dreptul Uniunii Europene, inclusiv probleme juridice legate de respectarea liberei circulații a persoanelor, mărfurilor, capitalurilor și serviciilor (taxe, tarife și drepturi vamale, restricții cantitative și alte bariere în calea comerțului, obstacole în calea accesului pe piața locurilor de muncă, dreptul de intrare și de ședere al lucrătorilor și al familiilor lor, libertatea de stabilire și de a presta servicii, recunoașterea calificărilor profesionale etc.); finanțare și subvenții europene; dreptul concurenței; dreptul muncii; protecția consumatorilor etc. .

d) Dreptul energiei şi resurselor naturale, mai ales consultanță și asistență în materia obținerii avizelor, licențelor și autorizațiilor necesare în domeniul energiei; redactarea, negocierea, încheierea şi/sau rezilierea de contracte specifice domeniului energiei și resurselor naturale (inclusiv contracte de concesiune sau de performanță energetică și privatizări); fuziuni și achiziții în domeniul energiei; energii regenerabile; consultanță, asistență și reprezentare în litigii legate de producția, distribuția sau consumul de energie.

e) Protecţia internaţională a drepturilor omului, cu precădere în materia respectării drepturilor sociale și economice (dreptul de proprietate, dreptul de a desfășura o activitate comercială, libertatea alegerii ocupației și dreptul la muncă, dreptul lucrătorilor la informare și la consultare în cadrul întreprinderii, dreptul de negociere, protecția în cadrul concedierii nejustificate, condiții de muncă echitabile și corecte, accesul la serviciile de interes economic general, protecția mediului, protecția consumatorilor etc. .

f) Dreptul sportului, mai ales consultanţă şi asistenţă în redactarea, negocierea, încheierea şi/sau rezilierea de contracte între cluburi, agenţii şi sportivi; reprezentarea şi acordarea de asistenţă a cluburilor şi sportivilor în faţa comisiilor sportive naţionale şi internaţionale (inclusiv în faţa Tribunalului Arbitral al Sportului de la Lausanne – TAS); medierea şi rezolvarea conflictelor; consultanţă, asistenţă şi reprezentare în cadrul litigiilor în materia dreptului sportiv.

g) Aspecte civile şi comerciale în dreptul penal, îndeosebi consultanță în materia infracțiunilor economice prevăzute în Codul Penal și în alte legi speciale (Legea concurenței nr. 21/1996, Legea societăților nr. 31/1990, Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului etc. .